Intelepciunea Iudaica

ÎNTELEPCIUNEA  IUDAICA

o melodie speciala din folclorul evreiesc: EREV SHEL SHOSHANIM (Israeli folk)

prezentare speciala: Chivotul Legamantului, Templul lui Solomon 1

Isaia, profetul mângâierii lui Israel (II)

Isaia 40

Dragi prieteni, va invit sa lecturam  Isaia 40, traducerea si comentariul biblic  apartin semnatarului acestui articol. Vom descoperi milostivirea lui Dumnezeu revarsata asupra poporului ales, dupa o perioada crâncena de robie în Babilon. A venit vremea eliberarii, revenirii pe pamântul Tarii Sfinte, reconstruirii Templului de la Ierusalim.

Vestirea mantuirii
1 Mângâiati-l, mângâiati-l pe poporul Meu, spune Dumnezeul vostru.  2 Vorbiti inimii Ierusalimului si strigati catre el: timpul de suferinta s-a sfârsit, fiindca si-a ispasit pedeapsa, din mâna Domnului a primit îndoita osanda  pentru toate pacatele sale.

Pregatiti calea Domnului
3 Glasul celui care striga: ,,Aratati înainte calea Domnului în desert; neteziti un drum în pustiu Dumnezeului nostru! 4 Orice câmpie sa se înalte, muntele si dealul sa se pravaleasca; poteca abrupta sa fie ses si colnicele unduioase si înlantuite sa se prefaca într-o vale! 5 Atunci slava Domnului se va arata si tot trupul o va vedea, caci gura Domnului a vorbit”.

Cuvantul Domnului este nepieritor
6 Un glas spune: ,,Striga!” Si eu raspund: ,,Ce voi striga?” – „Tot trupul este ca iarba, chiar si toata frumusetea lui, ca floarea câmpului. 7 Iarba s-a uscat, floarea s-a ofilit, când suflarea Domnului a cuprins-o! Iar poporul este ca iarba. 8 Iarba se usuca, floarea se ofileste, însa cuvântul Domnului este vesnic”.

Cetatea Sionului, iata-l pe Dumnezeul tau!
9 Crainica a Sionului, urca pe un munte înalt, ridica puternic glasul tau, vestitoare a Ierusalimului! Înalta-ti graiul, nu te teme; spune cetatilor lui Iuda: ,,Iata-l pe Dumnezeul vostru!” 10 Priviti la Dumnezeu, Domnul vine cu putere si cu bratul Sau domneste; iata, El aduce rasplata, în fata Lui se arata înfaptuirea. 11 Ca un pastor îsi calauzeste turma cu bratul Sau, îi ia in brate pe mielusei, îi strange la piept si are grija de oile care alapteaza.

Maretia unica a Domnului
12 Cine a masurat apele cu mâna caus, a cântarit în palma cerurile ? Cine a dramuit praful pamântului si a rânduit pe cântar muntii si dealurile? 13 Cine s-a alipit de duhul Celui Vesnic? Cine a fost sfatuitorul cugetarii Sale? 14 Cine a stat la taifas cu El, pentru a-l lumina? Cine l-a învatat calea judecatii si cine l-a calauzit întru intelepciune, aratându-i drumul priceperii? 15 Iata, popoarele sunt in ochii Lui ca o picatura de apa într-o caldare, cântaresc cat praful într-o balanta; El spulbera insulele ca firele de praf. 16 Libanul nu ajunge pentru mistuirea rugului si animalele nu sunt destule pentru ardere de tot.

Desertaciunea chipurilor cioplite
17 Toate popoarele sunt un nimic în fata Lui; ele valoreaza pentru Domnul cât pustiul si neantul. 18 Cu cine l-ati asemana pe Domnul si ce înfatisare i-ati plasmui? 19 Mesterul arunca cioplitura în foc, fierarul o acopera cu aur, el topeste lanturi de argint. 20 Cel care este prea sarac, pentru un astfel de dar, ofera o bucata de lemn care nu putrezeste; el alege un mester iscusit, ca sa-si ridice un chip cioplit ce nu se clatina.

Maretia unica a lui Dumnezeu
21 Oare voi nu ati stiut, nu ati auzit si nu vi s-a vestit, înca de la inceput? Nu ati inteles pe ce se sprijina temelia pamântului? 22 Salasul lui se afla peste înaltul boltei, locuitorii lui sunt ca lacustele. El asterne cerurile ca un val si le întinde ca un cort, unde sa te adapostesti. 23 Printii care împart puterea sunt distrusi iar judecatorii pamântului nimiciti. 24 De-abia au fost plantati, de-abia a încoltit samanta si a prins radacini mladita lor. El a suflat peste ei si i-a uscat iar furtuna i-a risipit ca pe niste firicele de praf. 25 „Cu cine Ma asemanati si cine este ca Mine?” spune Sfântul. 26 Ridicati-va privirile spre înaltul cerului si dati-va seama! Cine a creat totul? El face cale libera ostirilor si pe toate creaturile le cheama pe nume. Puterea Lui este nemarginita si stapânirea Lui de neclintit. Nimic nu lipseste.

Iacob, ai încredere!
27 Iacob, de ce spui, iar tu, Israel, de ce strigi: ,,Calea mea îi este ascunsa Domnului si judecata mea cea dreapta nu este luata în seama de Dumnezeul meu?” 28 Oare nu ti-ai dat seama, chiar nu ai auzit ca Domnul a creat marginile pamantului? El nu oboseste si nu trudeste in zadar, de nepatruns este gândul Sau. 29 El da putere celui slabit si-l invioreaza pe cel lipsit de vlaga. 30 Feciorii nu mai au vigoare, sunt osteniti, iar cei tineri se poticnesc si cad. 31 Cei care nadajduiesc in Domnul îsi reinnoiesc fortele, se ridica, purtati pe aripi de vultur, alearga si nu obosesc, merg pâna la capat.

Comentariul biblic al textului Isaia 40
Cartea Mângâierii începe cu o cuvântare neasteptata a lui Dumnezeu, adresata unui popor umilit si robit in Babilon.
v. 1 Chiar din primul verset, profetul îl lasa pe Dumnezeu sa-si spuna cuvântul. Verbul „a mângâia” are sensuri semantice bogate în ebraica: ,,a-si recapata suflul”, ,,a se reînsufleti”, ,,a scoate un suspin profund, de usurare”, în contextul unei alte experiente decat aceea a suferintei. Verbul revine  în 40,1; 49,13; 51,3; 51,12; 51,19; 52,9; 54,11. Repetarea acestui verb   exprima insistenta prin care Domnul  cere vestitorilor sai sa aline inimile descurajate ale celor dusi in robie. Forma verbala imperativa este utilizata la plural: Dumnezeu se adreseaza unui grup de vestitori care vor realiza, în mod alegoric un cor pe mai multe voci (vv. 3-6), si unui crainic (v. 9), trimis sa vesteasca Sionului cuvântul Domnului. Cine sunt acesti purtatori de cuvânt ai Domnului? Conform Targumului, ei sunt profetii; Septuaginta   se refera la preoti iar textul masoretic  nu specifica nimic; acesta nu insista asupra vestitorilor, ci asupra originii divine a vestirii.  Toti, in orice caz,  nu sunt decat niste ecouri credincioase, atente sa primeasca poruncile Domnului. Folosirea sufixului pronominal posesiv în textul masoretic evoca apartenenta neconditionata a poporului ales, prin Legamantul încheiat pe Muntele Sinai. De altfel, expresiile ,,Caci eu sunt Dumnezeul vostru”, sau ,,Dumnezeul tau” apar des în Vechiul Testament. În contextul istoric al exilului, unde poporul se confrunta cu un cult politeist, profetul evidentiaza prezenta lui Dumnezeu în istoria lui Israel, un Dumnezeu credincios, plin de indurare, care nu uita de poporul sau (Is 54,7).

v. 2 Expresia Vorbiti inimii Ierusalimului apare de 8 ori in Vechiul Testament, de doua ori cu verbul ,,a alina”: Is 50,21; Rut 2,13; de 6 ori: Is 34,3; Jud 19,3; 2Rg 19,8; Os 2,16.
Sensul literar al expresiei este: ,,vorbiti inimii Ierusalimului despre iubirea induratoare a Domnului”. Analizand cele spuse de Tresmontant   si Dhorme, inima este sediul inteligentei: Eu dorm, dar inima-mi vegheaza (Ct 5,2), lacasul iubirii, al afectului. Aceasta expresie dezvaluie taina simbolismului conjugal la Osea, Isaia, Ieremia si Iezechiel. Ierusalimul, cetatea sfânta, Mireasa Celui Vesnic, de atatea ori necredincioasa Legamântului de iubire încheiat pe muntele Sinai, se va bucura de Mirele ei care o va readuce din robie în toata splendoarea ei, prin construirea Templului sfânt, ,,inima poporului ales”, în 511 î.C., în timpul lui Zorobabel si al preotului Iosua  (cf. Zah 2, 14). Ultima parte a versetului, într-adevar, din mana Celui Vesnic a primit îndoit pentru toate pacatele sale, asa cum vestise si Ieremia (Ier 16,18) înainte de distrugerea Templului, in 587 î.C., ne relateaza ca pedeapsa poporului a fost foarte severa. Idolatria poporului, raspuns infidel la milostivirea divina, acea Uraciune simbolizand chipurile cioplite ridicate zeilor, va adânci suferintele exilatilor, condamnati la o moarte spirituala în robia din Babilon. Profetul foloseste, asemeni lui Ieremia, expresia ,,uraciune” în 41,24, pentru a evoca desertaciunea acestor idoli si actelor de cult. (cf. Is 44,19).  Israel este capabil din nou sa guste din bunatatea Domnului, având în vedere ca ispasirea a fost deplina. Acest îndoit a fost prevazut de codurile legislative (Is 22,3.6.8; cf. Za 9,12; Is 61,7; Ier 16,18; 17,18; Lev 26,21.24.28); desi aceasta pedeapsa era înseptita,  Domnul o reduce la îndoita. Iertarea gratuita a lui Dumnezeu sta la originea mântuirii (cf. Mt 3,3; Mc 1,3; Lc 1,76; 3,3-6; In 1,23).

În vv. 3-5, autorul incredinteaza misiunea unui crainic ce vesteste împlinirea cuvântului Celui Vesnic, prezisa din veacuri. Poporul este îndemnat (verbele sunt la modul imperativ) sa netezeasca Domnului un drum in pustiu. v. 3 Profetul exilului ne descopera o tema absolut unica pentru scrierile mesianice ale Vechiului Testament, ilustrand astfel lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu: Domnul este unicul Mântuitor al popoarelor; numai el îsi alege slujitorii care  vestesc vremea mântuirii sale. Glasul celui care striga în pustiu nu poate fi, în contextul robiei din Babilon, decât glasul profetului (sau cel al lui Ezechiel), pentru ca el vesteste poporului venirea în slava a lui  Dumnezeu care-l va învinge pe Marduc, zeul suprem al cetatii. Înainte-mergatorul, care este chemat sa pregateasca un drum Celui Vesnic va capata un chip în lecturile mesianice; mai intai va fi Ilie (Mal 3,1.23-24), care slujeste tainic chipul unui Dumnezeu pe care nu-l putea vedea decât in ascuns (3Rg 19,10-13); Ioan Botezatorul, cel care va pregati în desert calea Mielului lui Dumnezeu (In 1,23). Finalitatea acestei mântuiri este întru totul indreptata spre slava lui Dumnezeu care se va dezvalui la tot omul. Slava devine un leit-motiv al minunilor lui Dumnezeu (In 2, 11), pentru ca toti sa creada ca bratul Domnului mântuieste (Is 15,6-7; Is 62,16; 43,19; 49,11). Aceasta putere se va manifesta prin împlinirea dreptatii lui Dumnezeu (Is 56,1). Slava este adesea vazuta ca o  lumina arzatoare care a condus poporul prin desert in timpul exodului (Is 21,17); ea a salasluit in Templu (3Rg 8,11), îsi va insoti credinciosii în Mesopotamia (Ez 1,28), de unde îi va lua si îi va conduce spre Cetatea Sionului.  Profetul va vorbi despre universalitatea mântuirii: tot trupul, toata faptura va vedea ,,faptele minunate ale Domnului”.

În vv. 6-8, profetul da cuvantul altor vestitori care proclama atotputernicia lui Dumnezeu, în opozitie cu fragilitatea naturii umane.  ,,Ruah”, suflul celui vesnic, este suflarea de viata care însufleteste orice fiinta creata. Astfel, viata trecatoare a omului este comparata cu fragilitatea unei flori sau a unui fir de iarba. De altfel, profetul va utiliza des analogii în stil alegoric, pentru a descrie desertaciunea lucrurilor create, a chipurilor cioplite (Is 44, 9-20). Poporul, termen tehnic (Is 42,5-6; 45,12) ce desemneaza în acest context toata omenirea, nu are  nicio putere în fata dezvaluirii ,,slavei lui Dumnezeu”. Profetul îsi invita compatriotii sa nu se lase corupti de idolatrie, sa nu-l uite pe Domnul. Cuvântul lui Dumnezeu,  în contrast cu fragilitatea fiintei umane, este vesnic; el lucreaza in istoria mântuirii intregii omeniri si implineste toate fagaduintele si sperantele profetilor, prin Cristos.

v. 9-10 Profetul personifica Cetatea Sionului, fiind ea însasi o crainica, o vestitoare ce proclama poporului ales ,,vestea” mântuirii. Posibil ar fi ca însusi scriitorul sa se ascunda sub valul acestei vestitoare, pentru ca el vesteste profetiile despre mântuire adresate Ierusalimului eliberat (Is 44,28; 43,6). Expresia nu te teme este utilizata de profet pentru a încuraja acest popor despuiat de libertate .

v. 11-14 Rascumparatorul lui Israel este Domnul cel Puternic, Cel ce conduce omenirea cu bratul sau cel sfânt. Lucrarea lui de izbavire a poporului este adevarata revarsare a milostivirii sale; printr-un act de dreptate, el îsi va recastiga drepturile asupra poporului sau,  îndrumandu-l ca un Pastor. Dumnezeu este Pastorul cel bun (Ps 22), care se îngrijeste de oitele sale (Fc 33,12-14), chiar si de cea mai slaba (Ez 33,16). Motivul Pastorului traverseaza tot cuprinsul cartilor Vechiului Testament, punând in valoare grija paterna a lui Dumnezeu fata de poporul sau (Is 49,9-10). Tema regruparii comunitatii lui Israel va reveni  în 43,5.9; 49,8, Dumnezeu fiind unicul cârmuitor al poporului sau, cf. Deut 5,6-7.

Versetele 15-20 subliniaza ineficacitatea unui cult bazat pe jertfe de animale, cult care nu solicita o atitudine interioara a inimii. Profetul vesteste, asemenea predecesorilor sai (cf. Am 5,21-25; Is 1,11-19; Mih 6,6-8; Ir 7,22-26), convertirea inimii, pentru a aduce un cult adevarat Domnului (cf. Is 43,22-24). Autorul prezinta, într-un stil literar foarte concis, desertaciunea chipurilor cioplite   care nu pot fi asemuite cu acel chip tainic, ascuns, al lui Dumnezeu.

Vv. 21-26 Profetul precizeaza, printr-o exprimare foarte sugestiva, retorica, cine este acest Dumnezeu si ce lucrari creatoare ii sunt atribuite. Textele contin patru interogatii pe care profetul le adreseaza poporului sau: Oare voi nu ati stiut dintru inceputuri, de la Avraam si de la Moise, cine a creat pamantul?  Oare nu ati auzit de Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacob? Oare nu vi s-a vestit inca de la inceput cine este Facatorul intregului univers? Oare nu ati inteles ordinea tuturor lucrurilor care este insasi intelepciunea Celui Vesnic? Domnul a înaltat deasupra pamantului bolta cerului, firmamentul, care, în gandirea popoarelor antichitatii era o cupola puternica ce stavilea apele de deasupra (Gen 1,6), peste care Domnul si-a ridicat locuinta sa de nepatruns

Vv. 27-31 Versetele contin o adresare directa a lui Dumnezeu catre Israel si Iacob. Poporul ales nu are niciun motiv sa-l puna la încercare pe Domnul. El este invitat sa creada in fagaduintele de mântuire. V. 28 reia intrebarile prin care profetul provoaca aceasta credinta a evreilor.  Acest univers este în întregime creat de Dumnezeul cel Vesnic. Cosmosul nu este divin, nu este vesnic, nu este o Fiinta absoluta, pura, asa cum si-l imaginau filosofii pagani. A afirma in Babilon – în sec. VI î.C., cu un secol inainte de Platon, cu doua secole înainte de Aristotel – ca astrii, soarele, luna si stelele nu sunt decat niste simpli luminatori si nu zeitati, acest fapt nu era o revolutie metafizica, ontologica, ci o crima, o blasfemie, un sacrilegiu adus divinitatilor solare si lunare ale cetatii lui Marduc. Era rasturnarea unei teologii. Profetul face parte, astfel, din poporul evreu care îndeparteaza orice forma de eroare ontologica, determinata de idolatrie. Dumnezeul cel vesnic arata creatia sa fundamentata pe întelepciune . Versetele reafirma transcendenta lui Dumnezeu, reluând stilul indirect al naratiunii. El este creatorul, cel întelept si plin de putere.  Textele abordeaza tema sperantei celor oprimati si taria pe care acestia o regasesc în Domnul. Profetul incearca sa sustina curajul poporului sau înrobit, vorbind despre un Dumnezeu care întareste si învioreaza. El nu va inceta sa vesteasca întoarcerea apropiata a lui Cirus in Babilon, pentru a cuceri cetatea pagâna. Dar aceasta asteptare e lunga si cei exilati sunt disperati.  Însa, Vulturul dumnezeiesc îsi poarta pe aripile sale ramasita sfânta, ocrotindu-o si încurajand-o.

Cristina Mares