Din intelepciunea Torei

Calendarul evreilor

o prezentare deosebita: Adevarul si Povestea

Demult, de foarte demult, asa de demult, încât nimeni nu-si mai aminteste ceasul acesta… nu exista nimic, nicaieri. Totul era netocmit si gol, fara inceput si fara sfarsit. Dumnezeu stapanea peste acest tinut. Nu se putea zari nimic, auzi ceva, nu se putea simti nimic, nu se putea face vreun lucru…
Apoi, intr-o zi,  Dumnezeu s-a hotarat si a creat lumea.  Totul era diferit.  A ridicat mainile in aer si a facut la dreapta lui cerul si la staga lui Pamantul.
Dar, Pamantul era singur, trist si intunecat, gol, acoperit de mari adanci si de munti potrivnici. Era tare necajit…Si s-a hotarat, pana la urma, sa-l cheme pe Dumnezeu :
- Doamne, m-ai parasit. Ai pastrat Cerul langa tine si pe mine m-ai alungat.  Am ramas singur, cu pietrele negre si cu apa inghetata, departe de tine!
Dumnezeu era uimit de cuvantarea Pamântului si a inceput sa stea pe ganduri. Dupa o clipa, i-a spus :
- Drag  Pamânt, departe de mine gândul de a te întrista, cred ca am si gasit calea pentru a te ajuta. De acum încolo, vei vedea  pe tarâmul tau flori si copaci, iarba si multe plante. Vei înmiresma vazduhul si vei hrani oamenii si animalele. Vei auzi râsul copiilor si le vei da un acoperis.
Aceste cuvinte l-au linistit … Atunci, Dumnezeu a facut Soarele si Luna.  Cum s-au înaltat pe cer, lumea s-a umplut de lumina. Soarele si Luna aveau aceeasi maretie, aceeasi stralucire, în orice moment. Aveau aceeasi putere si aceleasi drepturi.  Se înaltau pe rand pe bolta cereasca si, dupa ora lor de trezire si de culcare, oamenii  puteau sa masoare timpul pe Pamânt.  Totul ar fi fost minunat, daca Luna s-ar fi multumit cu soarta ei. Dar, vai! Ea s-a  hotarat sa se plânga lui Dumnezeu. Era sigura ca, daca Domnul  ascultase pamântul, o va asculta si pe ea. Asadar, l-a chemat pe Dumnezeu.
-  Doamne, de ce Soarele straluceste la fel ca mine ? Cum ne vor deosebi oamenii ?


Dumnezeu era uimit de cuvantarea Lunii si a inceput sa stea pe gânduri. Dupa o clipa, el a întrebat-o:
- Ai vrea sa stralucesti mai mult ?
- Nu, nu asta vreau. As vrea doar sa  iei un pic de lumina din Soare. Oamenii nu au nevoie de asa multa stralucire.
Dumnezeu s-a întristat, de data aceasta. A daruit  atata iubire cand a creat lumea si, iata, invidia a aparut deja. Trebuia neaparat sa gaseasca o rezolvare; altfel, lucrarea lui ar putea pieri. S-a întors  si i-a spus:
-Ai dreptate. Voi doua nu puteti straluci la fel. Voi schimba o parte din tine in miliarde de stele si lumina ta se va pierde în stralucirea lor. Mai mult, pentru ca ai invidiat Soarele, vei primi de la el lumina si, pentru ca ai fost nedreapta cu Pamântul, vei ramâne in umbra lui!
De-abia rosti Dumnezeu aceste cuvinte, ca Luna si incepu sa descreasca si sa paleasca. Stelele straluceau . Pamântul i-a aruncat umbra si Soarele i-a lasat pete  pe chip.
Luna a inceput sa planga si, printre sughituri, a rostit :
- Doamne, iarta-mi mandria ! Nu ma parasi!
Dumnezeu i-a raspuns :
- Nu pot sa-mi retrag cuvantul, dar pot sa te mângâi, spunandu-ti ca stelele nu te vor parasi niciodata. Ele te vor urma si evreii vor numara dupa tine zilele, saptamânile si lunile. Dupa stele  isi vor da seama de începutul si de capatul zilei.
De atunci, stelele insotesc Luna si evreii isi scriu calendarul  dupa fazele Lunii. Ei termina ziua cand apar primele trei stele pe cer. Cand Semiluna incepe sa creasca, ei spun in amurg rugaciunea speciala. Cand Luna este plina, ea iese din umbra pamântului si se simte fericita, uitandu-si vechea greseala.

Comments are closed.